Vivimi

“Pentru a putea atinge fericirea, trebuie să treci dincolo de cuvinte şi aparenţe, să vezi simplitatea fiinţei şi a sufletului.”

Mihai

Am devenit sceptici si imuni … Primim zilnic mail-uri sau mass-uri pe care le ignoram din lipsa de timp, chef, rabdare sau prea multe semnale ce ne asalteaza. Multe dintre ele sunt prostii si foarte bine ca nu ne mai incarcam cu ele, altele insa … transmit mesaje, povesti, realitati. Mai triste sau mai vesele, mai importante sau mai putin importante sunt informatii ce ajung la noi si povesti pe care le-am putea influenta sub o forma sau alta. Impresionant gandul ca cineva ar putea muta un munte din loc si de cele mai multe ori nici nu stie asta. Can you make a difference in this world? If you have the power, will you have the will?

Pur intamplator, in seara asta am citit povestea lui Mihai http://mihaipopescu.com/ si ma gandeam cate mesaje de genul acestuia am primit si ignorat … multe … am devenit sceptici si imuni …

Nu stiu exact cati dintre noi au puterea sau dorinta de a face ceva, mai mult decat atat, ambele. Nu stiu exact cine mai citeste randurile blogului meu si in ce categorie, de mai sus, s-ar incadra, dar daca exista o sansa, una la suta, mie, milion, de ce n-as duce povestea mai departe?

Fiecare viata aflata in pericol ar putea reprezenta un noi insine, un fiu, un parinte, o jumatate, o fiinta draga si daca te gandesti asa, cat de imun ramai?

Romanta policroma

“Nu-i cer nimic…                                                                         
Şi totuşi, dacă-ar vrea -           
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic…
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.

Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.

Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni…

Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.”

(I. M.)

http://www.youtube.com/watch?v=SP8yH4xxv9M

Safe in a bubble

Duminica, 29 iunie 2008, Cismigiu

                                                                                                                                                                                                      

“Zambeste! Maine poate vei fi stirb…”

 

Someone pls call 911 :)

Sa presupunem ca e Vineri si nu Marti, 27 si nu 13. Te trezeste dimineata norocul numit Blue, ceasurile fiind de prisos…again…o zi si e weekend! Cu intarzierea in gand, treci prin dormitor inainte de a iesi din casa. Se face curent si usa dormitorului se tranteste cu zgomot si se blocheaza. Panica. Esti singura in camera incuiata, mai mult esti singura in casa incuiata si fara chei propice. Blocaj pe 2 usi, blocaj mintal, blocaj laitmotivul zilei. N-am sa inteleg niciodata, de ce primul gand intr-o asemenea situatie este “cum ajung la birou?” Pui mana pe telefon si anunti stupizenia, rasete evident. Ei da si? te-ai blocat si tu o data vizibil si fara cheia de 8 ca solutie :) 

Moment Kodak. Telefonul suna in toate directiile. Din nou intrebare retorica: cum e posibil sa ai o agenda cu zeci de numere de telefon din care cu siguranta cateva sunt persoane apropiate sau foarte apropiate si din astea 0 sa fie o posibila solutie? Soarta? Soarta face ca atunci cand cineva are nevoie de tine si tu sari inainte de a auzi tipatul dar 0 e solutie cand tu ai o problema si o tipi cu portavoce?

Claustrofobie = Teamă patologică de spaţii închise. Norocul face ca pe lumea asta, fiecare sa se manifeste diferit si totusi, care sunt sansele ca cineva usor claustrofobic sa ramana blocat in propriul dormitor? Mari se pare … aviz amatorilor intotdeauna sa aveti un ciocan si o surubelnita in buzunar!

Aprinzi o tigare, culmea usa nu se deschide… intrebarile “ce ai patit” sunt urmate fie de miserupism (mi-e indiferent de fapt ce raspunzi sau daca o faci, important e ca eu am intrebat), fie de solutii imbecile (ia de vezi si tu un film daca tot esti acolo si stai), fie de solutii de la distanta cu mai putina aplicabilitate practica dar macar exista oleaca de suport moral (nu sunt in oras, nu te pot ajuta practic, dar nici nu renunt pana nu stiu ca esti ok).

Intre timp muti niste picioare in usa. Stii ca nu ai nicio sansa sa se deschida dar macar faci ceva. Razbuni ziua asta intoarsa pe dos. Suna telefonul: Rescue Team formata ad hoc e pe drum!?! Retoric din nou: care sunt sansele ca atunci cand ai o problema sa te salveze niste straini si care sunt sansele sa te salveze cineva apropiat. Ma indoiesc sincer ca cineva vrea sa raspunda la asta.

So, brusc nu mai esti parca atat de singura, or fi 2 usi intre dar stii ca cineva e de partea cealalta a baricadei si nu pare dusman Mai aprinzi o tigare, dai cu ciocanu primit pe geam (faptul ca stai la etajul 8 nu e niciodata un impediment) in tocul nevrednic si te gandesti ce bine o fi la arabi care nu au usi ci margele. Se deschid “portile soarelui” si dai de zambetu amuzat si de injuratura comica si printre dinti a eroilor salvatori. Citesti printre randuri tu te bucuri ca-i vezi, ei se bucura ca au salvat ziua si zana odata cu ziua :)) Sfat: eroii sa nu-si puna cele 3 dorinte! Viata e o poveste dar nu e ca’n filme.

Concluzie: Daca ti se intampla intr-o dimineata sa ramai blocata in casa, nu cauta solutii in cei apropiati, anunta doar la birou ca nu poti ajunge. Cu siguranta ultimii vor fi mult mai motivati sa te salveze :)) Glumesc … cred … Multumeste-le doar ca si-au dat interesul fara ca macar sa-l ceri si “coace” in curand o prajitura ca premiu chiar daca tu gatesti aproape niciodata

Printre randuri … ce nu-i motiveaza pe cei conditionati sa se mobilizeze? ce ii motiveaza pe cei neconditionati sa o faca? printre randuri … in iulie mancam prajitura cu ness

Dream Machine

O canta cascutza de vizavi in disperare de cateva zile. Mi-a placut sa o “aud” in non culori.

Let’s play a little …

“Există zile în care a trăi nu are sens. Trăiesc doar pentru acele zile în care viaţa înseamnă vis de neuitat.” Marcio Barrios

The Bucket List

Despre viata, moarte, prietenie, familie, valori, sentimente, ganduri si idealuri … (Recomandat de varul meu Silvisorul)

and the music …

“The tragedy of life is not that it ends so soon, but that we wait so long to begin it.”

W. M. Lewis.

Carra Mica

       

      

 

 

Maki - lemurian de serviciu

De cateva saptamani astenia de primavara a cuprins biroul. Privim prin geamurile blurate cum ploua. Undeva pe fundal se aude in surdina Mariza. Prinsi intre sarcinile cotidiene de serviciu si gandurile personale, nu avem stare. Blu e indragostita…Rau! Atat de indragostita incat numara zilele, orele, minutele pana la Vinerea ce o apropie de El, cu care se va duce, evident, la teatru. Licuriciu are probleme existentiale, si el tot Rau! Eu ma intreb ce caut in HR, cand as putea foarte bine, sa-mi deschid o terasa pe plaja insorita a Greciei. Nu, nu am innebunit de tot, era doar un gand pasager generat de atata ploaie.

Nestarea noastra ne face sa ne refugiem in oficiu la tigare - Blu fumeaza pasiv de cateva saptamani bune Radem, glumim, ne plangem si facem, ce facem si ajungem la discutia noastra preferata: LEMURIENI. Dintr-un motiv necunoscut noua, si nu pentru ca n-am fi persoane adulte si serioase ce lucreaza intr-o organizatie serioasa, ne fascineaza posibila asemanare cu spectaculoasele fiinte. Nu voi aminti aici de obiceiurile precum dormitul in strada, saltul cu trambulina sau frecatul cozii, ale domnilor lemurieni, in schimb pot transmite in imagini, cam ce ne imaginam noi zilnic, in birou

Priviti, va rog, sectorul tranining in colaborare cu sectorul dezvoltare:

Aceasta este Blu, care de cateva zile bune se plange de somnolenta cronica:

Licuriciul traieste pentru muzica si dans, chestiune vizibila chiar si fara muzica si dans:

Si iata-ma pe mine, minunata de viata, munca, sistemul financiar bancar si fantasticii colegi de creanga :))

In cazul in care, vreodata, din motive ce nu tin de noi, head of division \ sector supervisor vizualizeaza acest post, il\o\ii rugam sa nu se sperie, mai si muncim, si mai mult decat atat, eficienta ne vine din bogata imaginatie.

Va multumesc pentru atentie. Daca cineva are la serviciu asemanari cu o organizatie de suricate, marmote, parsi, sau orice altceva relevant, este asteptat cu update-uri

 

 

Marti - Floare de colt

O zi obositoare la birou. Mi-am chinuit ochii in graficele pe care as fi vrut sa le termin dar nu am mai apucat.

Intre zogomotul de fond creat si o bormasina care nu se stie unde si de ce bazaia, salvarea ne-a venit de la Licurici. A avut azi chef de Mircea Vintila si Ducu Bertzi. Trecuse ceva vreme de cand n-am mai ascultat “Miruna” si “Floare de colt” si imi era dor … Atat de dor incat m-am trezit fredonand in biroul aglomerat si tensionat.

As fi fugit acasa cu gandurile mele dar Krissa ma innebunea la telefon sa mergem in parc, repede pana nu se intuneca. “Femeie, esti nebuna? Sunt in costum si pe tocuri si tu vrei sa o plimbam pe Didi in parc”. And then i thought … de ce as pierde chiar si finalul unei zile frumoase si calde. In definitiv de cate ori iti opresti logica de fier - modul implementat de luni pana vineri.

Mirare. Parcul nu era gol deloc… Copii, catei, cupluri, ratze, o aglomeratie de fiinte ce radeau la soare. Sau cum am zis eu repede la oboseala ” sa nu intre noarele in sor” Ne-am amintit de copilarie… de vremurile in care problemele vitale erau probabil lucrari la scoala, de vizitele facute cu parintii, de pick-up si magnetofon, de baschet, de jucarii si tot felul de chestii de care adultii isi amintesc parca din ce in ce mai rar.

In nostalgia plecarii am comutat din trecut in viitor. Un cuplu se pupa de zor pe o alee, copiii alearga fericiti, cainutzii se joaca liberi, ratzele se plimba pe lac, iar noi visam cu ochii deschisi. Chiar si atunci cand simti ca iti lipseste ceva, poti avea nevoie de foarte putin pentru a zambi. Viata poate fi frumoasa… e ca o femeie, frumusetea ei depinde de ochii care o privesc